sâmbătă, 12 aprilie 2014

Caredrala sf. Dumitru din Orhei, ctitoria domnitorului Vasile Lupu

 “Binecuvântat fie numele lui Vasile Voievod carele,
prin fundaţia mănăstirilor, rechemarea limbei române prin biserici,
şi în politica prin urzirea academiei de învăţătură au întemeiat evlavia
şi naţionalitatea şi prin darurile de averi,
asigurând ajutorul acelor săraci, au meritat cununa nemuririi
şi ca un părinte a patriei – recunoştinţa strănepoţilor.” (Gheorghe Asachi)



Catedrala orașului Orhei constituie pe bună dreptate una dintre cele mai importante construcţii ecleziastice păstrate până în prezent pe teritoriul Basarabiei. Biserica “Sfântul Dumitru” din Orhei a fost zidită între anii 1632-1636 şi sfinţită în 1637 cu ocazia sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei. Privind arhitectura bisericii putem spune urmatoarele. Biserica este concepută în tip vechi moldovenesc mixt, pronaosul este dreptunghiular, alungit, iar intrarea în el e precedată de un pridvor închis, care însă nu vine în continuarea pronausului, conform tradiției, ci dintr-o parte și peste el, fenomen intâlnit destul de rar, se înalță turnul clopotneței. Uşa de la intrare în biserică ne uimeşte prin portalul său de piatră, cioplit în stilul celor mai frumoase tradiţii vechi moldoveneşti. Deasupra ușii Vasile Lupu a așezat o pisanie, care are pe centru stema Moldovei încadrată într-un semicerc sus și în linie dreapta jos. Pisania glăsuieşte: "Cu binevoinţa Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea sfântului Duh a ctitorit acest lăcaş în numele preaslăvitului Dumnezeu - făcător de minuni - Ion Vasile Voievod din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei şi Doamna sa Teodosia şi copii voievodului".
O frumoasă legendă pe care o mai țin minte bătrânii orheieni ne povestește despre zilele frumoase petrecute de Domnitorul Vasile Lupu împreună cu feciorul său Ioan pe malul râulețului Ivanos. Ioan fiind foarte bolnăvicios, deseori petrecea timpul pe malul ivanosului, aerul și murmurul alei limpede aduceau beneficii sănătății sale. Din aceste considerente Vasile Lupu zidește biserica Sf. Dumitru întru milostivirea lui Dumnezeu și sănătatea feciorului său.

Anii 20 sec. XX
Anii 30 sec. XX

Anii 30 sec. XX
Anul 1944, urme de bombardament


Anul 1944, urme de bombardament

Anul 1972





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu