joi, 17 decembrie 2015

Orhei. Magazinul universal. Универмаг

Atât de bine cunoscut tuturor orheienilor, magazinul universal din centrul orașului a fost tidicat în anii 80 ai sec. XX în spiritul arhitecturii realismului socialist.

marți, 10 februarie 2015

luni, 5 ianuarie 2015

Monumentul lui Vasile Lupu din Orhei

Monumentul se află în zona centrală a oraşului Orhei. Dezvelirea monumentului s-a produs în anul 1937. Autorul sculpturii fiind celebrul sculpror român Oscar Han, iar arhitectul Robert Kurţ. Munumentul a fost amplasat în faţa clădirii casei profesorilor din oraşul şi judeţul Orhei, stând cu faţa spre răsărit. Statuia din bronz îl reprezintă pe Vasile Lupu, în odăjdii voievodale, în mâna dreaptă ţinând o gramotă domnească. Imaginea statuară este redată în mişcare. Odată cu începutul războiului II mondial şi retragerii administraţiei româneşti din Basarabia în 1940 monumentul lui Vasile Lupu a fost evacuat peste Prut şi peste o scurtă perioadă a fost instalat in faţa hotelului Continental din Iasi. În anul 1942 a fost readus înapoi la Orhei şi instalat pe locul amplasarii iniţiale. Peste 2 ani în 1944 monumentul din nou a fost evacuat peste Prut în oraşul Craiova. În 1945 a fost readus inapoi în Basarabia şi instalat intr-un mic scuar din dreapta casei profesorilor din Orhei. Peste o perioadă a fost mutat în curtea bisericii sf. Dumitru stând în faţa lăcaşului. În 1979 a fost mutat cu cca 17 m spre vest pe un postament nou unde a stat până în anul 2001 când a fost readus aproape de locul amplasării iniţiale în centrul oraşului. Postamentul actual din piatră gălbuie de Cosăuţi are o formă octagonală, fiind amplasat pe un soclu în două trepte. Legătura dintre postament şi statuie este realizată prin intermediul unei forme cilindrice.

Dezvelirea monumentului 1937
Sf. anilor 30
Monumentul evacuat la Iaşi şi instalat pe locul unde mai devreme se afla statuia lui George G. Mârzescu.
Monumentul evacuat la Iaşi şi instalat pe locul unde mai devreme se afla statuia lui George G. Mârzescu.
Anii 42-44, monumentul readus la Orhei
Anii 42-44, monumentul readus la Orhei
Monumentul în curtea bisericii sf. Dumitru.




Post 1979, monumentul mutat puţin spre vest pe un nou postament 


Post 2001, vedere actuală